Cele mai bune uscătoare de rufe Bosch

Piața de uscătoare de rufe a explodat în ultima perioadă, datorită faptului că sezonul rece aduce umezeala în casă și imposibilitatea de a usca rufele corespunzător. Achiziționarea unui uscător de rufe a devenit esențială pentru sute de mii de familii care locuiesc în apartamente și nu numai; în special cei care au  spații reduse și urăsc să mai folosească clasicele uscătoare sau să aștepte foarte mult timp, până ce rufele se usucă complet.

Merită un uscător de rufe?

Alegerea celui mai bun uscător de rufe trebuie să pornească de la brandul sau firma care le produce; din punctul meu de vedere, cele mai bune, utile și folositoare uscătoare de rufe sunt marca Bosch. Acestea au un sistem bine pus la punct de uscare, tehnologii speciale de uscare, ventilare și catifelare a rufelor umede, precum și un sistem de pomă căldură care reușește să scoată peste 90% din umiditatea rufelor.

Probabil producătorul spune că scoate umiditatea 100%, dar eu îți spun din propria experiență că mai mult de 90%, nu scot nici un model. Cei 10% se vor simți foarte puțin și îți spun că poți lua puloverul pe tine imediat ce l-ai scos de la uscător; cu excepții mici sunt hainele care sunt foarte groase și necesită o uscare mai îndelungată.

Cum alegem cel mai bun uscător de rufe ?

Oferta de uscătoare rufe este destul de bogată cu peste 100 de modele afișate la magazinele online și offline. Brandurile sunt deja cunoscute, fiecare din ele oferind două modele principale de uscătoare de rufe: cele cu pompă de uscare și cele cu uscare prin condensare.

Recomandarea mea la acest capitol sunt uscătoarele cu pompă de uscare, deoarece sunt mai fiabile pe termen lung și oferă un produs mai uscat, mai bun și mai plăcut la atingere. Acestea nu produc scame pe haine, au cel mai bun randament de uscare, iar la capitolul nivel de zgomot sunt ușor sub cele prin condesare, care sunt ceva mai silențioase, dar nu oferă același randament.

Timpul de uscare, funcție de program este asemănător în amble cazuri, iar aici nu se poate face o diferențiere clară, care ar fi mai bună. În general, uscarea hainelor completă se face în funcție de încărcare, precum și de capacitatea cuvei; timpul minim de uscare este de 1,5 -2 ore, pentru un rezultat bun, iar pentru unul perfect este de peste 2 ore.

În general, eu recomand un uscator de rufe cu o capacitate mare, deoarece poți să speli hainele în două ture și să le usuci într-o singură tură. Cu toate la un loc, eu recomand minim 7-8kg ca și capacitate perfectă pentru un uscător de rufe.

Cele mai bune uscătoare de rufe Bosch ?

Da, eu consider și îți spun din propria experiență că uscătoarele Bosch merită cumpărate. Eu am prins un uscător de rufe Bosch și sunt foarte mulțimit de achiziția făcută; l-am achiziționat la reducere faină, deoarece prețul era destul de mare. De ce merită să cumperi un uscător de rufe Bosch ?

Dacă ai citit despre cum alegi un uscător de rufe, vei constata că caracteristicile esențiale pentru cel mai bun uscător de rufe trebuie să conțină următoarele aspecte: fiabilitate, durabilitate și comportament bun pe termen lung; haine uscate, pufoase; fără miros neplăcut din uscător sau în haine; nivel de zgomot acceptabil pentru orice apartament sau casă; garanția că ai un produs de calitate marca Bosch; capacitate mare de uscare, timp bun de uscare și nu în ultimul rând, un sistem de generație nouă la pompa de căldură, precum și sistem integrat de control direct de pe telefonul mobil.

După cum vei putea observa în recomandările mele de mai jos, prețul pentru un uscător de rufe bun, de la Bosch nu este accesbil de cele mai multe ori, pentru orice buzunar. Trebuie să faci o economie bună, dacă îți dorești un uscător de rufe Bosch bun, pe care să te poți baza de fiecare dată, pe termen lung. Eu am ales al doi-lea model și sunt foarte mulțumit de cum uscă rufele, de modul cum le uscă și de modul cum face toată această chestie de uscare în ansamblul ei.

Care sunt cele mai bun uscătoare de rufe Bosch ?

1. Uscator de rufe Bosch WTWH761BY

 

  • cel mai bun raport calitate/fiabilitate și preț
  • rating la review-uri de 5/5 stele – verificate de mine
  • capacitate mare de uscare 9 kg
  • foarte silențioasă și atentă cu rufele la uscare
  • scoate rufele fără scame garantat 100%
  • nu scoate mirosuri neplăcute
  • pograme speciale funcție de materialul de uscat
  • peste 15 clienți mulțimiți de achiziție – model 2019-2020
  • certificat ECRAF pentru calitatea hainelor după uscare
  • află prețul actual aici

2. Uscator de rufe Bosch WTR85V10BY

  • model cu 15 programe dedicate uscării rufelor
  • funcție specială Autodry și tehnologie Active Air
  • detectează nivelul automat de umidtate din cuvă
  • capacitate bună a cuvei de 8 kg
  • program rapid de uscare 40 minute
  • peste 14 cumpărători mulțimiți de achiziție
  • usucă hainele foarte bine – testat de mine
  • hainele uscate sunt fără scame 100%
  • află prețul actual aici

 

 

3. Uscator de rufe, Bosch WTHY 7781

  • cel mai nou uscător de rufe marca Bosch 2020
  • cel mai fiabil model din gama Bosch – premium
  • eficiență energetică A+++ / consum redus
  • material cuvei este din oțel – durabilitate extrem de bună
  • probabil scaote peste 90% din umitatea rufelor
  • sistem de autocurățare interioară
  • 4 tehnologii patentate de Bosch
  • cel mai bun uscător cu pompă de cădură Bosch
  • design deosebit la exterior/foarte silențioasă
  • află prețul actual aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *