Odată cu învechirea sistemului de alimentare cu apă din orașul meu, am simțit că am nevoie de un sistem de filtrare a apei potabile, deaorece gustul și culoarea apei păreau puțin schimbate de ceea ce trebuiau să fie. Am câtiva prieteni care și-au monta un astfel de aparat de ultrafiltare a apei potabile, imediat după ce au terminat casa de construit; rezultatul? au constata că beau o apă mai bună, mai curată și mai fără nici un gust. Apara potabilă de la robinet, trebuie să nu aibă gust, culoar sau miros; astfel vei fi sigur că ceea ce bei, este complet sănătos și benefic oranismului.
Păreri și review sistem Ultrafiltrare apa Excito B – AQUAFILTER
După ce m-am hotărât că și eu vreau un astfel de aparat pentru filtare a apei în apartament, am căutat păreri și review-uri la cele mai sistem de filtrare și ultafiltrare a apei, pentru a fi sigur că ceea ce cumpăr se va ridica la așteptările mele. Nu pot să condamn Compania de Apă din zona mea, deoarece calitatea conductelor din pământ s-a deteriorat, majoritatea fiin din Oțel, care la interior a ruginit serios; poate și de acolo culoarea apei și gustul puțin metalic.
Conductele de polietilenă care se folosesc mai nou, au și ele puțin gust, deoarece este plastic și senzația de plastic se simte mai ales atunci când conducta este nouă și utilizatorii sunt destul de puțini, iar apă tine să stea foarte mult nemișcată în conductă, astfel reducând nivelul de potabilitate. Blocul unde m-am mutat este destul de nou și cred că zona este combinată; avem conducte de oțel până la intrare în bloc, iar rețeaua interioară de apă potabilă este din PE.
Mai mult, eu îmi doream un sistem de filtrare pe care să îl pot monta chiar eu, fără a mai fi nevoie de un instalator specializat pentru a conecta pe rețeaua interioară, acest sistem de ultrafiltrare. Zis și găsit, după aproximativ 2 săptămâni mi-am cumpărat acest sistem de ultrafltrare a apei Exito B Aquafilter.
Din ceea ce am citit pe internet, păreri despre el am constata că este cel mai potrivit sistem de filtrare apei pentru apartament și care face față cu brio la un consum de 3-4 persoane, pe o durată lungă de timp. Imediat după ce l-am comandat, am citit instrucțiunile și cu ajutorul a câtorva scule, l-am montat simplu și rapid în zona de intrare a rețelei intnterioare de apă; aveam un dulăpior care m-a prins perfect pentru a putea încadra tot sistemul, fără ca acesta să fie vizibil. Se poate monta dacăr vrei, doar pe bucătărie, de unde vei bea apă, astfel, eviți utilziarea lui la baie, ceea ce va duce la o viață mai lungă a filtrelor din aparat.
Sistemul de filtrare Exito B Aquafilter vine la pachet cu o cutie dedicată, în care sunt cele 5 filtre pentru tratarea apei. Aparatul are un principiu simplu și bine gândit de filtare a apei; primul sistem curăță partea solidă, mare, urmând ca după fiecare să fie îndepărtat partciule mai mici, ajungând la cele de ordinul micronilor, mai exact cele de 0,02 microni.
Acest sistem nu este recomandat dacă dorești să îl folsești pe o instalație improvizată, direct din fântână!
Eu cred că cele 5 filtre fac o treabă foarte bună, elimină majoritatea impurităților din apă, cum ar fi, isecticide, particule mici de rugină, mirosuri și culori nedorite, precum și metale grele, extrem de dăunătoare și nocive corpului uman. Eu am studiat la Universitatea Tehnică, secția care se ocupă cu tratarea apei și gospodărirea ei, unde am învățat suficiente detalii despre cum se tratează apă și cât de importantă este filtarea corespunzătoare pentru a fi perfectă la consum zilnic.
Ca idee, cea mai scump și mai bună apă tratată, rezultată, este cea tratată prin sistemul de osmoză cu particule speciale, care se practică doar în anumite țări foarte dezvoltate, unde costul pentru tratare este extrem de scump; la noi în România, sistemul este bun, se încearcă aducerea unor noi sistem de filtrare a apei, dar per total este bună.
Revenind la sistemul de ultrare filtrare Exito B Aquafilter, pot spune că apă rezultată după acesta, este ceva mai bună decât cea de dinainte. Eu sunt mulțumit de filtrul ales, care cred eu că are un preț decent, are filtre disponibile pentru mentenanță și magaiznul de unde l-am cumpărat au toate piesele și asigură service special în caz de defecțiune.
Pentru suprafețe mai mari, gen casă, eu recomand un sistem mai complex, mai mare, cu o capacitate de filtrare mai mare, pentru a avea un randament maxim pe termen lung. Acest model este pretabil pentru o casă mare, cu suprafață de peste 120 mp.
În concluzie, pot spune că sistemul ales de mine este foarte bun, calitate apei rezultate este excelentă, iar partea de mentenanță se poate face direct de pe siteul menționat mai sus. Au toate filtrele disponibile, pentru fiecare model în parte, iar prețurile sunt foarte bune. Dacă îți dorești și tu un sistem de filtare a apei foarte bun, ușor de montat, recomandarea mea de mai sus te va mulțumi pe deplin. Dacă nu te descurci cu montarea, aplează la un instalator, care pentru o sumă mică, va monta rapid acest Exito B Aquafiltel.
Sistem Ultrafiltrare apa Excito B – AQUAFILTER
- ușor de instalat și de întreținut
- sistem de 5 filtre pe diferite categorii de filtare
- peste 40 de clienți mulțumiți – verificat
- set complet pentru montaj
- conține cărbune activ
- înlocuire cartușe la 6 luni – recomandat
- sistem certificat ISO
- vezi prețul aici – aqualine