Montarea cât și achiziționarea unui parchet laminat de bună calitate, necesită în primul rând cunoștințe din domeniu, iar pentru a veni în ajutorul tău, am să fac acest articol cu câteva din cele mai des întalnite probleme sau întrebări care pot apărea la parchetul laminat. Înainte să începem, trebuie să știi că am scris până acum despre cum se montează un parchet laminat aici și despre cum alegem cel mai bun parchet laminat aici, precum și alte articole legate de ”cât parchet trebuie să cumpărăm?”, etc. Le găsești căutând pe site. Așadar, să începem cu prima întrebare care îmi vine în minte:
Se poate monta parchetul laminat în casa nou construită ?
Se poate și nu se poate. Din experiența pe care am avut-o cu un parchet pe care l-am montat într-o casă finalizată de 8- luni și în care s-a mutat familia, pot spune că se poate monta parchetul, dar că o să apară probleme în perioada imediat următoare; parchetul absoarbe umiditatea din pardoseală și din aer, fiindcă betonul se uscă undeva la peste 1 an jumătate, dacă este ținut în condiții optime, iar astfel, parchetul își mărește volumul.
Așadar, după nici 2 luni de la montare, proprietarul m-a chemat la reparații, mai exact, parchetul a început să se umfle în anumite zone. Desigur, am lăsat o distanță de 1,5 cm la toți pereții pentru că știam că să își mărească volumul, dar acesta a crescut și mai mult. Am demontat parchetul foarte rapid, fiindcă avea un parchet de la Egger, care se montează foarte ușor și pe care îl recomand chiar dacă este mai scump, după care l-am montat exact și fix la loc. (acesta este parchetul).
În concluzie, pot spune că se poate monta în orice casă nouă sau apartament nou, doar că există posibilitatea să își mărească volumul și în cele din urmă să se umfle. Partea cea mai nasoală, este atunci când parchetul este montat fără întreruperi la uși, fiind nevoie să demontezi totul până ajungi la locul cu pricina.
Ca și soluție, propun utilizarea unui dezumidificator ca acesta sau lăsarea parchetului la interior, pentru a trage în câteva săptămâni umiditatea și să se obișnuiască cu ea; dar și aici pot apărea probleme la montare, dacă se umflă înainte să fie montat.
Se poate monta parchetul laminat peste gresie sau dușumea ?
De foarte multe ori, îndepărtarea stratului de gresie de pe pardoseală, este o chestiune foarte grea de realizat, ce implică multă mizerie, moloz și multă muncă. De preferat, eu aș opta pentru montarea acestuia peste gresie, deoarece este mult mai simplu. Am montat în multe cazuri și chiar la mine în apartament, am montat parchet lamiat peste gresie, în bucătărie, fiindcă este mai cald la picior și era mult de lucru cu ea.
Totuși, problemele pot să apără și la montarea parchetului laminat peste gresie. Sub parchet se poate forma umezeală, iar la temperaturi scăzute, gresia să crape, rezultând astfel o zonă în care va suna urât, gresia sub parchet. Acest caz se poate întampla unde avem subsoluri reci. Pentru apartamente, în afară de parter, eu recomand montarea acestuia peste gresie; probabil că nu este atât de cald, dar este mult mai cald decât gresia. Pentru persoanele care locuiesc la parter, există în cele mai multe cazuri, beciuri, care de obicei sunt reci, iar aici aș evita să montez parchetul peste gresie.
Peste dușumea, la fel, poate apărea problema de umiditate și mucegai; odată cu umiditatea și fără aerisire, dușumeaua se va deteriora foarte tare și apare mucegaiul + un miros extrem de neplăcut la interior. Recomand să îndepărtezi dușumeaua și să montezi parchetul pe o șapă auto-nivelantă, în cazul în care nu ai o pardoseală bună, finită.
Ce facem dacă parchetul laminat s-a umflat de la apă ?
Dacă obișnuiești să specli des parchetul cu mopul sau alte soluții umede, acesta în cele din urmă va reține în el apa și se va umfla foarte ușor. În timp, va ajunge să fie foarte urât, fiind nevoia de a înlocui parchetul lamiat, cu unul nou. În cazul în care a apărut o indundație, recomandarea mea este să aștepți ca totul să se usuce, iar dacă parchetul nu își revine la forma inițială, ar fi bine să chemi un parchetar să îl rezolve; ceea ce poate să îi facă, este să taie ușor din capetele acestuia, pentru a se așeza la loc.
Aici vei avea nevoie probabil de plinte noi, fiindă acesta, în cele mai multe cazuri trebuie schimbate. Recomandarea mea este să cumperi un parchet laminat nou și să îl montezi la loc, iar pe viitor să eviți umidificarea acestuia.
Alte întrebări și probleme nu îm vin acum prin minte, dar de îndată ce le voi avea, îți voie scrie despre ele. Dacă ai nevoie de ajutor cu parchetul, lasa un comment iar eu te voi ajuta cu plăcere.
Bună ziua, am o problemă dată: casă construită nouă,cu placa de jos turnată de 3 ani, deci uscată. Casa este nelocuită și nemobilată. Am pus parchet în iulie (montat cu rost de dilatare corespunzător și polistiren de 6 mm) și în septembrie am observat că este umflat în valuri și împănat în perete. L-am scos și am observat multă apă sub polistiren, de unde a tras și parchetul. Aveți idee de unde a apărut apa respectivă? Menționez: casa are temelie de 80 cm înălțime, iar sub placă nu a fost pusă folie când s-a turnat.