Review GFX 8 de la ProNutrition – cel mai bun gainer 2017

Unul din cele mai populare gainere de pe piața Românească este produsul oferit de Pronutrition, GFX 8. Gainerul a apărut cu foarte mulți ani în urmă, timp în care s-a remarcat prin calitatea lui deosebită și prin rezultatele pe care le-a oferit culturiștilor.

Pronutrition este o compania Românească cu renume atât la noi, cât și peste hotare, datorită produselor pe care le oferă pentru sportivi. Ca și materie primă pentru suplimente, PN procedează la fel ca și orice altă firmă producătoare de suplimente nutritive. GFX 8 este de departe și cel mai popular gainer din gama lor de produse, care se vinde foarte bine. Este recomandat atât de sportivi profesioniști de la noi din țară, cât și de peste graniță.

Review  și păreri GFX 8 de la ProNutrition

Acum câteva luni am terminat a doua cutie de GFX 8. Prima a fost GFX 8 normal iar a doua GFX 8 Gold Edition. Am să încep prin a spune ce gust are, cât de bune este și ce rezultate am avut cu GFX 8 în prima lună. Mi-am împărțit GFX-ul de 1.500 grame cu aroma de caramel în 30 de zile. Chiar dacă este recomandat să iei câte două porții din el, eu am luat astfel încăt să îmi ajungă o lună, fix.

Cât despre gustul pentru aroma de caramel, pot spune că este foarte bună; plus, că se dizolva foarte bine. eu folosesc shaker de la ProNutrition, special pentru produsele lor. A doua cutie de GFX 8 Gold, am ales cu aromă de ciocolată, care îmi place mult mai mult, decât caramel. Ca și recomandare, din propria experiență. îți recomand să mergi pe ciocolată sau vanilie. Dacă ai alte preferințe, GFX este disponibil în mai multe arome.

Chiar dacă am luat doar o sigunră porție după antrenament, am avut rezultate bune cu GFX 8. Am avut putere mai mare după 2 săptămâni și am simțit ceva creștere în brațe, piept și spate. Acum sunt la jumătatea cutiei cu nr 2 și procesul de creștere, îl simt, că continuă. Cred că am să merg și pe următoare tură tot cu GFX 8 sau trec pe un Milk&Egg. Rămâne de văzut rezultatul final după 2 luni.

Menționez că am folosit înaitne și alte produse de la alte mărci. Din punctul meu de vedere, cred că merită să îți cumperi o cutie de GFX 8, dacă vrei ceva rezultate rapide și de calitate; bine, vorbind de calitate, trebuie să tragi bine de fiare să ai calitate la partea de muschi.

Ceea ce am observat la GFX 8 Gold Edition, este că îmi dă ceva mai multă putere la antrenamente și mai multă concentrare. Versiunea aceasta are un mix bun de amino și ceva N.O, care cred că te poate ajuta foarte mult. Recomandarea mea este să faci o pauză de la gainer, la 2 luni, timp în care poți trece pe ceva proteine simple, gen WPI.

Rezultate GFX 8 și GFX 8 Gold

Rezultatele au început să se simtă de la a doua administrare. Am simțit în muschi ceva mișcare după antrenament, care s-a dovedit a fi bună. Am testat de câteva ori să îl folosesc după cum spune producătorul, dar mi se pare că este prea mult; cel puțin pentru mine, nu am nevoie de atâtea proteine din suplimente și de carbohidrați; îmi iau restul din alimente.

Oricum, ambele versiuni cu înclinație pentru versiunea GFX Gold, le recomand pentru rezultate vizibile. Trebuie doar să tragi tare și să te odihnești cât trebuie și când trebuie.

Dacă vrei rezultate maxime și foarte rapide cu GFX 8, poți încerca aministrarea a două porți de pudră, administrate oricând simți că ai nevoie de proteine și carbohidrați și o porție după antrenamente.

În zilele de pauză, îți recomand să folosești doar o singură porție de GFX 8. Dacă simți că ai nevoie de mai mult, poți folosi cu încredere.

Efecte secundare GFX 8

Efecte secundare negative nu pot apărea. Cu excepția intoleranțelor la anumite ingrediente. Rezultatele sunt doar pozitive, iar acestea se vâd foarte repede. Desigur, pot apărea unele efecte secundare de scurtă durată, cum ar fi diareea, dacă stomacul tău nu suportă din prima, portia de GFX.

Dacă apar efecte secundare de acest gen, recomand să folosești treptat o porție mică și să vezi cum îți merge. După, asta poți folosi orice măsură, cu condiția ca stomacul tău să fie obișnuit.

Despre alte efecte secundare la GFX 8, nu am auzit și nici nu am avut parte. Este un supliment ce respectă calitatea și ai garanția că întotdeauna ai un produs bun și proaspăt.

Cum se administrează GFX 8 ?

Administrarea o poți face în funcție de ceea ce îți dorești și în funcție de cât supliment ai la dispoziție. Trebuei avută atenție mare și la acest gainer, deoarece dacă consumi prea mult riști să ai probleme cu ficatul. Este aceeași chestie cu orice alt aliment, pe care dacă îl folosești în exces, o să ai probleme cu el!

Recomandarea mea pentru început, este să folosești o cutie de 1.500 grame pe o lună. Împarți canitatea la zilele în care mergi la sală. După ce devii mai obișnuit cu el, poți trece la o canitate mai mare. Doar după ce ajungi la un nivel foarte bun, ai putea folosi exact cât scrie în fișa produsului.

Desigur, cantiatea recomandată de producător, este în special pentru culturiști care au cel puțin 4-6 luni de sală la activ. Mai mult, este concepută pentru rezultate maxime, într-un interval de timp scurt. Este adevărat, crești repede, dar pot apărea și vergeturile. Oricum, recomandarea mea este să îl folosești moderat și doar când te simți că ai nevoie de ceva gain.

Preț GFX 8 Gold și GFX 8 simplu

Cel mai popular gainer al anului 2017 este de departe acest GFX 8 Gold. Este combinația perfectă de proteine, carbs și creatină, plus puține elemente de pompare! Ambele variante sunt disponibile la ProNutrition și au următoarele prețuri; de reținut, GFX 8 are cel mai mic preț:

Versiunea GFX 8 Gold Edition prețuri:

Varianta GFX 8 Professional încă nu am testat-o, deci nu pot să îți spun păreri despre el. Totuși, vâd că are o formulă de ingrediente bune, pe care cred că am să o testez în viitorul apropiat, poate anul acesta, spre iarnă. Poți consulta prețurile de mai sus, accesând link-urile de mai sus, albastre.

Pronutrition oferă și reduceri pentru acest GFX 8, în anumite perioade, așa că pune mână și accesează linkurile de mai sus și poate îl prinzi la reducere.

GFX 8 sau GFX 8 Edition ?

Pentru început recomand folosirea versiunii simple de GFX 8. După 2-4 luni, poți trece la versiunea Gold, care este mult îmbunătățită. După cum spunea, versiunea profesională nu am testat-o încă, dar cred că este foarte bună și ea, la fel, după 2-4 luni de la folosirea celui simplu.

Poți începe cu 1.500 grame, cantiate care mi se pare foarte ok pentru începători și nu numai. Diferența de bani dintre aceste două produse, se poate vedea doar pe timp îndelungat. Dacă vrei de la început un produs premium folosește GFX Gold Edition!

Cum se administrează GFX 8 în zilele de antrenament ?

În zilele de antrenament, eu recomand folosirea a două măsuri, una imediat după antrenament și una în timpul zilei, când simți că ai nevoie de proteine; sau mai bine zis, când simte corpul tău că are nevoie de un plus de energie.

Pentru persoanele care doresc o creștere mai rapidă, fiindcă creșterea musculară nu se face în timpul antrenamentelor, ci se face în timpul odihnei, recomand folosirea a unei măsuri după antrenament și a două măsuri pe timpul zilei; și aici se pot împărți cele două măsuri – una dimineața, una seara.

Pentru rezultate și mai bune, recomand amestecarea lui cu lapte.

Cum se administrează GFX 8 în zilele de repaus ?

Din punctul meu de vedere, în zilele de repaus, eu aș folosi doar o singură măsură. Pentru antrenamentele mele și pentru nivelul la care am ajuns, cred că îmi este suficient o măsură în zilele de repaus. Aleg acest tip de aministrare, deoarece nu doresc să îmi stresez ficatul ci doresc să îi dau o zi de ”lejeritate”, în ceea ce privește pudra gfx.

Dacă vrei să consumi două măsuri, pentru a susține mai bine efortul și creșterea musculară, poți folosi două măsuri, împărțite dimineața și mai spre seara. Recomand dimineața, fiindcă GFX îți dă o senzație de energie, iar seara intri într-o stare de creștere, atunci când dormi.

Poți alterna la două săptămâni, stoparea administrării lui GFX 8 în zilele de repaus, pentru a nu obișnui organismul cu el.

Cu ce se poate combina GFX 8 ?

Chiar dacă este un gainer foarte bun și foarte bine gândit din punctul de vedere al compoziției sale, există totuși unele persoane care doresc combinarea lui GFX 8 cu diverse suplimente cum ar fi: combinație GFX 8 cu creatină, combinație GFX 8 cu proteine, combonație GFX 8 cu vitammine; combinație GFX 8 cu diferite produse bazate doar pe o singură substanță.

GFX 8 este un supliment( gainer ) pentru creșterea masei musculare, deci dacă vrei să îl combini cu ceva, singura opțiune viabilă, este combinarea lui cu creatină sau proteine + ceva de pump.

GFX 8 se poate combina cu orice tip de creatină care nu o are în compoziție, iar rezultatele vor fi mult mai bune. Atenție însă la cantiatea de creatină recomandată pentru corpul tău. nu folosi creatină în exces și citește cât conține GFX 8, în materie de creatină.

Pentru combinarea lui GFX cu pudre proteice, por spune că și această este o soluție foarte bună. Dacă vrei masă musculară mai de calitate, poți combina cu orice pudră proteică, cu condiția de a nu depăși gramajul maxim admis de proteine; mai bine zis, să nu iei prea multe proteine aiurea, cu gândul că ”mai multe proteine, mai mulți muschi”. Atenție mare la cantitățile pe care vrei să le combini cu GFX 8.

Dacă ai alte întrebări legate de produs, nu ezita să lași un comment și eu te voi ajuta, pe cât posibil!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *